Procesul de producție al oțelului special variază în funcție de tipul de oțel și de cerințele de performanță. Următoarele sunt câteva procese comune de producție de oțel special:
1. Topire:
Pregătirea materiei prime: Selectați minereu de fier de înaltă calitate, resturi de oțel, elemente din aliaje etc. ca materii prime. Testați și verificați cu strictețe compoziția și calitatea materiilor prime pentru a vă asigura că acestea îndeplinesc cerințele de producție ale oțelului special.
Topire: Metodele obișnuite de topire includ topirea cuptorului cu arc electric, topirea cu convertor etc. În procesul de topire, materiile prime sunt topite în oțel topit la temperatură ridicată și cantități adecvate de elemente de aliaj, cum ar fi crom, nichel, molibden, vanadiu etc. sunt adăugate în funcție de cerințele tipului de oțel pentru a ajusta compoziția chimică a oțelului și a-i conferi proprietăți speciale.
Rafinare: Oțelul topit după topire conține de obicei o anumită cantitate de impurități și gaze și trebuie să fie rafinat. Metodele de rafinare includ rafinarea cuptorului LF, tratarea cu vid VD etc. Rafinarea cuptorului LF poate elimina impuritățile din oțelul topit prin adăugarea de agenți de formare a zgurii și agitarea, în timp ce tratamentul cu vid VD poate reduce conținutul de gaz din oțelul topit în condiții de vid și poate îmbunătăți puritatea. de otel.
2. Turnare:
Turnare sub presiune: Turnați oțelul topit rafinat într-o matriță prefabricată și solidificați-l sub răcire naturală sau răcire forțată. Turnarea sub presiune poate produce piese turnate speciale din oțel cu forme mai complexe, dar eficiența producției este relativ scăzută, iar precizia dimensională și calitatea suprafeței produsului pot fi afectate într-o anumită măsură.
Turnare continuă: oțelul topit rafinat este injectat continuu într-un cristalizator răcit cu apă pentru a forma o carcasă în cristalizator. Carcasa turnată este apoi scoasă din cristalizator cu ajutorul unui extractor de țagle. După răcire și tăiere secundară, se produc cochilii turnate continue. Turnarea continuă are avantajele unei eficiențe ridicate a producției, costuri reduse și calitate stabilă a produsului. Este o metodă de turnare utilizată în mod obișnuit în producția de oțel special 1.
3. Forjare:
Încălzire: încălziți țagla sau lingoul la un interval de temperatură adecvat, de obicei peste 1000 de grade, pentru a-l face să aibă o plasticitate bună. Controlul temperaturii și timpului de încălzire este foarte critic. O temperatură prea ridicată poate determina creșterea granulelor oțelului și poate afecta performanța acestuia, în timp ce o temperatură prea scăzută va crește rezistența la deformare a oțelului și va face dificilă forjarea acestuia.
Operațiunea de forjare: Folosiți echipamente de forjare, cum ar fi ciocanul pneumatic, presa de frecare, presa hidraulică etc., pentru a forja țagla de oțel încălzită. Prin mai multe procese de forjare, cum ar fi răsturnarea, tragerea, perforarea, îndoirea etc., forma și structura internă a oțelului sunt modificate pentru a-l face mai dens și mai uniform, iar proprietățile mecanice ale oțelului sunt îmbunătățite.
4. Tratament termic:
Recoacere: Încălzirea oțelului special la o anumită temperatură și apoi răcirea lent pentru a elimina stresul intern din oțel, a reduce duritatea și a îmbunătăți performanța de prelucrare a acestuia. Selectarea parametrilor cum ar fi temperatura de recoacere și viteza de răcire depinde de tipul de oțel și de cerințele specifice de performanță. De exemplu, pentru unele oțeluri speciale cu duritate mare și prelucrare dificilă, este necesar un tratament de recoacere la temperatură înaltă pentru a-și reduce duritatea și pentru a facilita prelucrarea ulterioară.
Călire: încălzirea oțelului special la o temperatură ridicată și apoi răcirea rapidă într-un mediu de răcire, cum ar fi apa sau uleiul, pentru a schimba structura oțelului și a îmbunătăți duritatea și rezistența acestuia. Temperatura de călire, viteza de răcire, mediul de călire și alți factori au o mare influență asupra performanței oțelului special și trebuie controlate cu precizie în funcție de tipul specific de oțel și cerințele de performanță.
Călire: După călire, oțelul special are de obicei duritate și fragilitate mai mare și trebuie călit. Călirea înseamnă încălzirea oțelului stins la o anumită temperatură, menținerea caldă pentru o perioadă de timp și apoi răcirea. Călirea poate reduce fragilitatea oțelului, poate îmbunătăți duritatea și plasticitatea acestuia și, de asemenea, poate elimina stresul intern generat în timpul procesului de călire. Alegerea temperaturii și timpului de revenire depinde de tipul și cerințele de performanță ale oțelului special.
5. Tratarea suprafeței:
Decapare: Folosiți soluție acidă pentru a îndepărta impuritățile, cum ar fi depunerile și rugina de pe suprafața oțelului special, făcând suprafața oțelului mai curată și mai netedă. După decapare, oțelul special trebuie spălat și neutralizat pentru a îndepărta acidul rezidual și pentru a preveni coroziunea oțelului.
Galvanizare: placarea unui strat de zinc pe suprafața oțelului special poate îmbunătăți rezistența la coroziune a oțelului. Există două metode de galvanizare: galvanizare la cald și electrozincare. Galvanizarea la cald are performanțe anticorozive mai bune, dar procesul este relativ complicat și costul este ridicat; electro-galvanizarea are un proces simplu și un cost redus, dar performanța anticorozivă este relativ slabă.
Acoperire: Aplicarea unei acoperiri organice sau anorganice, cum ar fi vopsea, plastic, ceramică etc., pe suprafața oțelului special poate îmbunătăți rezistența la coroziune, rezistența la uzură, rezistența la temperaturi ridicate și alte proprietăți ale oțelului. Alegerea acoperirii trebuie să se bazeze pe mediul de utilizare și pe cerințele de performanță ale oțelului special.
Așa se produce oțelul special. Dacă doriți să aflați mai multe despre procesul de producție și caracteristicile oțelului special, vă rugăm să acordați atenție www.jstisco.com!