În afară de coroziunea generală, coroziunea oțelului inoxidabil poate lua mai multe forme specializate.
Din fericire, există modalități de a aborda majoritatea formularelor sau de a le evita în întregime. Următoarele sunt forme comune de coroziune specializată.
1. Urare
Această coroziune apare atunci când piesele din oțel inoxidabil sunt forțate împreună. În mod obișnuit, observată cu piulițe, șuruburi și alte elemente de fixare, coroziunea nu este vizibilă până când piesele nu sunt separate sau dezasamblate.
Procesul folosește treceri repetate pentru a regla dimensiunile oțelului încet. În cele mai multe cazuri, aceasta va implica rularea prin mai multe mori în timp pentru a obține grosimea dorită.
2. Galvanic
Cunoscută și sub denumirea de coroziune bimetală, această coroziune apare atunci când oțelul inoxidabil este utilizat cu alte metale într-un mediu umed. Ploaia, condensul sau alte surse de umiditate pot acționa ca un electrolit în prezența unui curent electric, provocând corodarea unui metal într-un ritm accelerat.
Caracteristicile exacte ale coroziunii galvanice variază în funcție de metalele utilizate, temperaturi, zone de contact și alți factori. Pentru mai multe informații pe această temă, se recomandă consultarea PD 6484 al British Standards Institution.
3. Pitting
Această coroziune este în mod obișnuit rezultatul expunerii la substanțe chimice din mediu sau al aerării slabe. De asemenea, este mai frecventă în oțelurile cu incluziuni nedorite sau defecte de fabricație. De exemplu, sulfurul de mangan (II) inițiază adesea pitting.
Disponibilitatea adecvată a oxigenului poate ajuta la reducerea ratei coroziunii prin pitting sau la oprirea acesteia în întregime, în funcție de cauză. Oțelurile cu molibden au, de asemenea, o capacitate crescută atât de a rezista la sâmburi, cât și de a încetini progresul. Alte considerații includ pH-ul, concentrația de clorură și temperatura mediului în care este utilizat oțelul.
4. Coroziunea crevioasă
Această coroziune apare atunci când o crăpătură între oțelul inoxidabil și un alt material permite concentrarea clorurilor sau împiedică nivelurile adecvate de oxigen pentru a regenera stratul de oxid al oțelului. Deși se găsește în mod obișnuit în apropierea sau în interiorul golului dintre două metale, coroziunea în crăpături poate apărea și între suprafețele metalice și nemetalice.
Sudarea, asigurarea drenajului adecvat și utilizarea garniturii adecvate pot ajuta, de asemenea, la prevenirea coroziunii în crăpături, deoarece toate acestea ajută la scăderea accesului la fisuri sau la eliminarea acestora.
5. Dezintegrarea sudurii
Cunoscută și sub denumirea de coroziune intergranulară, această coroziune rezultă din încălzirea oțelului inoxidabil la un interval de temperatură specific - adesea între 550C și 850C. Acest lucru face ca cromul să precipite din oțel inoxidabil și reduce capacitatea stratului de pasivare de a se regenera.
Utilizarea oțelurilor cu conținut scăzut de carbon, cum ar fi 304L și 316L, atunci când sudați poate ajuta la reducerea impactului deteriorarii sudurii. Aditivii precum titanul sau niobiul pot stabiliza și mai mult oțelul și pot reduce precipitațiile în timpul sudării. În toate cazurile, se recomandă utilizarea unui tratament termic post-sudare pentru a minimiza coroziunea.






