Brearley a numit inițial noul său aliaj „oțel inoxidabil”. Aliajul a fost vândut în SUA sub diferite nume de marcă precum „Allegheny metal” și „Nirosta steel”. Chiar și în cadrul industriei metalurgice, numele a rămas nestabilit; în 1921, un jurnal de comerț l-a numit „oțel nesustenabil”. Brearley a lucrat cu un producător local de tacâmuri, care i-a dat numele de „oțel inoxidabil”. Până în 1932, Ford Motor Company a continuat să numească aliajul de oțel inoxidabil în materialele promoționale pentru automobile.
În 1929, înainte de Marea Depresiune, peste 25 de 000 tone de oțel inoxidabil erau fabricate și vândute în SUA anual.
Progresele tehnologice majore din anii 1950 și 1960 au permis producția de tone mari la un cost accesibil:
Procesul AOD (decarburare cu oxigen cu argon), pentru îndepărtarea carbonului și a sulfului
Turnare continuă și laminare la cald
Moara Z-sau laminarea la rece Sendzimir
Creusot-Loire Uddeholm (CLU) și procesele aferente care folosesc abur în loc de o parte sau tot de argon.






